A-ti închipui că esti ceva, nu te lasă să si fii cu adevărat

12) Cînd ne despărţim de cele ale noastre pentru o vreme mai scurtă sau mai lungă şi ne cîştigăm pu­ţină evlavie, sau străpungere (umilinţă), sau înfrînare, gîndurile deşertăciunii[1], ivindu-se, ne îndeamnă ia­răşi să plecăm în lume, spre zidirea multora, chipu­rile, spre pildă şi folos celor ce au cunoscut faptele noastre păcătoase[2]. Iar dacă sîntem şi pricepuţi în cuvînt şi în cunoştinţa simplă[3], acestea ne îndeamnă să ne întoarcem în lume ca mîntuitori de suflete şi ca învăţători, pentru ca ceea ce am adunat cum se cuvine în port, să risipim în largul mării[4]. (Cuvântul 3 - Despre înstrăinare)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE

A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

---

[1] «Numeşte gînduri ale deşertăciunii pe cele ale închipuirii de sine, care fac, pe cei ce le au, iubitori de arătare şi de slavă. Căci a-ţi închipui că eşti ceva, nu te lasă să şi fii cu adevărat. De aceea deşertăciunea este şi se numeşte neexistenţă». Închipuirea că eşti ceva se iveşte atunci cînd nu eşti ceea ce-ţi închipui, sau vrei să acoperi lipsa a ceea ce vrei să arăţi că eşti. Ea e împreunată totdeauna cu nesinceritatea şi cu lipsa de smerenie. Şi cu acestea nu se poate clădi nimic. Pentru că nu recunoşti solul tău real pe care trebuie să clădeşti, sau că numai Dumnezeu este solul tare pe care poţi să clădeşti trainic.

[2] Legăturile cu cele ale sale au prefăcut pe soţia lui Lot în stîlp de sare. Legăturile cu cele străine au lipsit pe Esau de drepturile întîiului născut. Lanţurile voilor proprii au lăsat casele poporului în pustiu. Lanţul avuţiilor a omorît pe Izabela. Iar cel ce s-a izbăvit de acestea a aflat cu adevărat cortul iubitor de străini şi viaţa lui Avraam, cel ce s-a înstrăinat. De toate cele pămînteşti, care par să ne fie casă statornică de odihnă, trebuie să ne desprindem, ca să aflăm odihna veşnică in cortul lui Avraam, cel ce s-a înstrăinat de locul lui de baştină.

[3] Cunoştinţă simplă e cunoştinţa neînsoţită de pilda vieţii şi deci fără putere să schimbe în bine pe cei ce o ascultă.

[4] «Observă că nu s-a întîmplat o întoarcere spre lucruri, ci numai cugetarea a plutit spre raţiunile lucrurilor. De aceea s-a şi osîndit. Căci nu în Egipt, ci în locurile din jurul Egiptului a coborît mintea poporului». Scolia din ed. 1970 adaogă: «Aşa şi tu, călugăre, să nu crezi că te-ai în­străinat, cînd şezînd în munte şi în mînăstire, îţi laşi cugetarea să rătă­cească şi mintea să se împletească cu lucrurile nefolositoare ale vieţii şi cu plăcerile şi cu împătimirea de lume; ci odihneşte-te întru pomenirea lui Dumnezeu».