Despre somn şi despre rugăciune şi despre cântarea în obşte

3) Precum multa băutură vine din obişnuinţă, aşa şi somnul mult. De aceea se cuvine să luptăm împotriva lui mai ales la începutul lepădării. Căci cu anevoie se tămăduieşte o neputinţă.







5) Tuturor le este cu putinţă să se roage împreună cu obştea, dar unora le este mai uşor cu unul înrudit sufleteşte. Numai puţinora însă le este uşoară rugăciunea de unul singur. Cântând cu mulţimea, nu vei putea să te rogi eliberat de cele materiale. Dar să-ţi faci o lucrare a minţii din vederea sufletească a celor cântate; la fel să-ţi faci o lucrare a minţii rugăciunea rânduită în aşteptarea cântării unui stih de către aproapele.

7) Cuptorul de foc probează aurul, iar starea la rugăciune, sârguinţa şi dragostea de Dumnezeu a călugărilor.

Cel ce câştigă acest lucru de laudă se apropie de Dumnezeu şi alungă dracii. (Sf. Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul XVIII, Despre somn şi despre rugăciune şi despre cântarea în obşte)

Dumnezeu iubeşte adunarea celor smeriţi ca pe adunarea serafimilor

Dragostea nu cunoaşte ruşinea şi de aceea nu ştie să dea un chip bine orânduit mădularelor ei 387. Dragostei îi este firesc să nu se ruşineze şi să nu-şi ascundă măsura ei. Fericit cel ce te-a aflat pe tine liman a toată bucuria. Dumnezeu iubeşte adunarea celor smeriţi ca pe adunarea serafimilor şi mai cinstit este la Dumnezeu un trup neprihănit decât o jertfă curată. Căci amândouă, adică smerenia şi neprihănirea pregătesc sufletului un zălog al Treimii.

Mergi la prietenii tăi cu cuviinţă! Căci, de faci aşa, te foloseşti şi pe tine, şi pe ei. Că de multe ori, pe motiv de iubire, sufletul leapădă frâul grijii de sine 388. Păzeşte-te de întâlniri, că nu sunt de folos în orice timp! În adunări, preţuieşte tăcerea. Căci războiul dinlăuntru este mai uşor decât cel din afară 389. Să nu crezi, frate, că pot fi oprite gândurile dinlăuntru dacă nu se ţine trupul în bună rânduială. Teme-te de obişnuinţă mai mult decât de vrăjmaşi390! Cel ce hrăneşte în sine obişnuinţa e ca omul ce hrăneşte focul. Căci măsura puterii amândurora este materia ce li se dă. De cere obişnuinţa o dată să treacă în faptă şi nu i se împlineşte cererea, a doua oară o vei afla slăbită. Şi de vei face voia ei o dată, a doua oară o vei afla mai întărită împotriva ta391. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Filocalia X, p. 268)

____________

387. Cel ce se fereşte să-şi manifeste bunele sentimente faţă de ceilalţi încă n-are destulă dragoste

388. Aceasta nu stă în contrazicere cu ce a spus mai înainte, că iubirea nu are ruşine în manifestarea ei. E vorba aici de grija de sine a celui ce vrea să se întâlnească cu oamenii.

389. E mai uşor să lupţi înăuntru cu pornirea de a vorbi decât cu războiul pe care îl poţi stârni în afară, între tine şi alţii, spunând ceva ce nu e pe placul lor.

390. De obişnuinţele rele.

391. Obişnuinţa rea se întăreşte împotriva omului, împotriva libertăţii lui. Omul se învârtoşează în ea, devine rigid. Cu cât creşte puterea ei, slăbeşte puterea lui, care se manifestă în fluiditatea libertăţii. Omul se transformă treptat din persoană în automat; din fiinţă liberă în om purtat în lanţuri. Aşa se închide în el duhul şi iese din comunicarea cu Duhul Sfânt.

Despre deosebirile dragostei

Iubirea ce se iveşte din unele lucruri e ca o candelă mică hrănită cu untdelemn, prin care se susţine lumi­na ei; sau ca un pîrîu ce se naşte dintr-o ploaie, a că­rui curgere încetează atunci cînd ploaia ce-l susţine se opreşte. Dar iubirea care are drept cauză pe Dumne­zeu e ca un izvor ce ţîşneşte mereu şi a cărui curgere niciodată nu se opreşte (căci El singur este izvorul iu­birii) şi al cărui conţinut nu se va isprăvi niciodată. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 32 - Despre deosebirile dragostei)

Dumnezeu nu voieste pentru ea însăsi osteneala noastră, ci pentru dragostea fată de El

¤ singurătatea - împărăţia libertăţii, ale cărei sarcini sunt uşoare

Fii încrezător că Păzitorul tău este cu tine şi încredinţează-te cu dinadinsul întru înţelepciunea ta, că tu şi toată zidirea sunteţi sub Singurul Stăpân care cu o singură încuviinţare toate le mişcă, le clatină, le chiverniseşte şi le îmblânzeşte; şi că niciun împreună-slujitor nu poate vătăma pe vreunul dintre cei împreună-slujitori ai lui, fără hotărârea Celui ce poartă de grijă şi le cârmuieşte pe toate. Şi ridică-te îndată şi îndrăzneşte[...] Căci nici dracii, nici fiarele pierzătoare, nici oamenii stăpâniţi de răutate nu pot împlini voia lor pornită spre nimicire şi pierzanie, de nu îngăduie voia Celui ce le cârmuieşte pe toate şi le dă un anumit rol în lucrare. Că nu îngăduie libertăţii lor să vină la toată lucrarea. Pentru  că dacă ar fi aşa, n-ar putea vieţui niciun trup.  Nu lasă Domnul ca de zidirea Lui să se apropie puterea dracilor şi a oamenilor şi să-şi împlinească în ea voia lor.

De aceea, zi pururea sufletului tău: "Am Păzitor care mă păzeşte şi nu poate una din făpturi să se arate înaintea mea, decât dacă se dă poruncă de sus." [...]

Şi zi iarăşi: "Dacă ar fi voia Stăpânului meu să pună stăpânire cei răi pe făptura Lui, n-aş primi aceasta cu greutate, căci nu voiesc să zădărnicesc voia Lui." Şi aşa în încercările tale umple-te de bucurie ca unul ce ştii şi simţi deplin că voia Domnului te cârmuieşte şi te călăuzeşte pe tine. Drept aceea, sprijineşte-ţi inima ta pe încrederea în Domnul şi nu te teme nici de frica de noapte, nici de săgeata ce zboară ziua, "căci credinţa celui drept, zice, cea întru Dumnezeu, îmblânzeşte fiarele sălbatice ca pe nişte oi." (Evr. 11, 33)

Dar nu sunt drept, zice, ca să mă încred în Domnul. Însă tu ai ieşit cu adevărat, pentru lucrarea dreptăţii, în pustia aceasta plină de necazuri şi de aceea te-ai făcut ascultător voii lui Dumnezeu.   Drept aceea, în deşert te osteneşti când suporţi aceste osteneli, dacă nu-I aduci Lui ca jertfă a dragostei necazul tău. Căci Dumnezeu nu voieşte pentru ea însăşi osteneala noastră. Această înţelegere o arată toţi cei ce iubesc pe Dumnezeu, necăjindu-se pe ei înşişi pentru dragostea faţă  de El. Căci cei ce binevoiesc întru frica lui Dumnezeu să vieţuiască în Hristos Iisus, aleg necazul şi rabdă prigonirea. Şi El le dă puterea să cunoască vistieriile Lui cele ascunse.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 3 - Despre retragerea în pustie. Şi că nu trebuie să ne temem şi să avem frică, ci să ne sprijinim inima pe încrederea în Dumnezeu şi să îndrăznim cu credinţă neîndoielnică, ca unii ce avem sprijinitor şi păzitor pe Dumnezeu)

"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

Unirea duhovnicească este o amintire nepecetluită care arde în inimă cu un dor înfocat

Vrei să ai părtăşie (comuniune) cu Dumnezeu în mintea ta, în dobândirea acelei simţiri a plăcerii care nu e robită de simţuri? Urmăreşte milostenia, care, când se va afla înlăuntrul tău, ia în tine chipul acelei Sfinte Frumuseţi cu care te-ai făcut asemenea. Însuşirea cea mai cuprinzătoare a milosteniei sădeşte în suflet, fără mijlocirea unui oarecare timp, pe lângă unire întru slavă şi strălucire, împărtăşirea de dumnezeire. 

Unirea duhovnicească este o amintire nepecetluită care arde în inimă cu un dor înfocat, luându-şi puterea legăturii din stăruirea pe lângă porunci, nu prin reaua lor întrebuinţare, nici în chip natural. Căci în ele îşi află hrana de viaţă dătătoare pentru întărirea vederii sufleteşti. Prin aceasta vine inima la răpire, ca să-şi închidă îndoitele simţuri: cele trupeşti şi cele sufleteşti. 

Nu este altă cărare spre dragostea cea duhovnicească, care zugrăveşte chipul nevăzut, decât aceea care începe cu mila, precum a zis Domnul nostru. Ea duce spre Tatăl cel desăvârşit. Căci aşa a poruncit celor ce-L ascultă pe El, ca să o pună pe aceasta ca temelie. 

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 1 - Despre lepădare şi despre vieţuire călugărească)

"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

Arată în chip nevăzut lui Dumnezeu credinţa şi dragostea curată ce o ai faţă de părintele tău

39) Arată în chip nevăzut (cu mintea) lui Dumnezeu credinţa şi dragostea curată ce o ai faţă de părintele tău şi Acela va îndemna pe acesta în chip neştiut să se alipească de tine şi să te apropie de el, după simţirea ta faţă de el. Cel ce pironeşte pe stâlp orice şarpe, a arătat o credinţă vădită. Dar cel ce îl ascunde, rătăceşte încă pe locuri fără căi. (Cuvântul 4 - Despre fericita şi pururea pomenita ascultare)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE

A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».