Necăjirea pântecelui este pricinuitoare de curăție

3) Săturarea de bucate este maica curviei429, iar necăjirea pântecelui este pricinuitoare de curăție. Cel ce mângâie pe leu îl domesticește deseori. Dar cel ce mângâie trupul, îl sălbăticește și mai mult430.   
5) Slava deșartă dușmănește adeseori lăcomia pântecelui și între ele se iscă o luptă pentru nenorocitul călugăr, ca pentru un rob cumpărat. Lăcomia pântecelui se silește să-i slăbească frânele, dar slava deșartă îl sfătuiește să ducă virtutea la biruință. Iar călugărul înțelept fuge de amândouă, scuturându-se la vreme potrivită de una prin cealaltă.
(Cuvântul 14 - Despre pântecele atotlăudat şi tiran)
_______________
429. Precum oaia nu se împreună cu lupul pentru nașterea de prunci, așa nici durerea inimii cu săturarea, pentru odrăslirea virtuților.
430. A lui Isaia: ”Din patru lucruri se înmulțește curvia trupului: din somnul pe săturate, din mâncarea pe săturate, din glumele nesărate și din împodobirea trupului.”

Despre priveghere

2)            Ochiul veghetor curăţă mintea, iar somnul mult împietreşte sufletul. Monahul care priveghează e duş­manul curviei, iar somnorosul e soţul acesteia⁵⁴³.

3)            Privegherea e potolirea aprinderii (trupeşti), iz­băvire de visuri (întinate), ochi umezit, inimă înmuiată, strajă în faţa gîndurilor, cuptor de mistuire a mîncărurilor, îmblînzirea patimilor, pedepsirea limbii, alun­garea nălucirilor⁵⁴⁴

________________________

543.   «Ni s-a poruncit să priveghem totdeauna în rugăciuni şi  citiri, dar mai ales în sărbători. Căci monahul care priveghează îşi subţiază în­ţelegerea spre o vedere (contemplare) folositoare sufletului. Iar somnul mult îngroaşă mintea. Dar ia seama să nu te predai pe tine în privegheri poveştilor deşarte, sau gîndurilor rele. Căci e mai bine să dormi, decît să priveghezi, ocupîndu-te cu cuvinte şi gînduri deşarte».

544.  «Prin priveghere se slăbesc duhurile răutăţii şi războaiele se potolesc, sau prin priveghere sufletele oamenilor se aduc la străpungerea inimii. Căci ea le pricinuieşte zdrobire şi smerenie». Prin priveghere se slăbesc pornirile poftelor, pricinuite de surplusul de vigoare a trupului şi de neatenţia minţii. Mintea cîştigă timp mai mult pentru cercetarea de sine, pentru adîncirea în înţelesurile existenţei, care apar în timpul prive­gherii, neîmpiedicate de preocupările din afară. Aceasta ajută la alegerea faptei drepte şi în clipele următoare. «Ceea ce îţi aduci aminte, fă!  Şi ceea ce nu-ţi aduci aminte, ţi se va descoperi. Şi nu-ţi vei preda cugeta­rea fără discernămînt uitării, prin uitare».

(Sf. Ioan Scărarul, Scara - Cuv. XIX - Despre privegherea trupească şi cum trebuie făcută aceasta)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE

A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Chipul sfielii se aseamănă cu smerenia dragostei

Nimic nu ne face să petrecem cu lumea şi cu cele din lume şi cu cei beţi de ea şi neaşezaţi, şi nimic nu ne îndepărtează în aşa măsură de comorile înţelepciunii şi de cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu, cum o fac râsul cu vorbărie şi neluarea în seamă cea cu îndrăznire; şi aceasta este meşteşugul dracului curviei. Şi de vreme ce am pus la încercare înţelepciunea ta, o, preaiubite, cu dragoste mă rog ţie să te păzeşti de ispita vrăjmaşului, ca nu cumva, glumind cu vorbe, să-ţi răcească sufletul din dragostea lui Hristos, care a băut fiere pentru tine pe lemnul crucii, şi în locul dulceţii acelei cugetări, în locul îndrăznelii către Dumnezeu, să ţi-l umple cu mulţime de năluci, chiar şi când eşti treaz. [...] Sileşte-te aşadar să urmezi smereniei lui Hristos, ca mai mult să se aprindă focul, aruncat de Dânsul întru tine, care scoate din rădăcină toate mişcările lumii, că ele ucid omul cel nou şi pângăresc curţile Domnului celui Sfânt şi Atotputernic. Căci îndrăznesc să spun după Sf. Pavel: "Biserică a Lui suntem". Să curăţim deci Biserica Sa, precum şi El este curat şi a binevoit a se sălăşlui întru dânsa. Şi s-o sfinţim, precum sfânt este şi El. Şi s-o împodobim cu toate faptele cele bune şi de cinste. Şi s-o tămâiem cu tămâia încetării dorinţei prin rugăciunea curată din inimă (a inimii) pe care n-o poate face părtaşul mişcărilor celor dese ale lumii. Şi astfel sufletul va fi umbrit de norul slavei lui Dumnezeu şi lumina măririi Lui va străluci înlăuntrul inimii. Şi se vor umple de Har şi de fericire toţi locuitorii cortului lui Dumnezeu. Iar cei neruşinaţi şi neobrăzaţi vor fi lipsiţi de flacăra Duhului Sfânt.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 2 - Pentru lepădarea de lume şi despre înfrânarea de la vorbirea cu oamenii)

"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)