Miluieste pe cei saraci, ca printr-insii sa dobandesti si tu mila. Fereste-te de cei galcevitori, ca sa nu fii silit sa iesi din linistea ta. Rabda fara ingretosare mirosul cel greu al bolnavilor si mai cu seama al saracilor, ca doar si tu tot cu trup esti imbracat. Sa nu infrunti pe cei cu inima mahnita, ca nu cumva, batut fiind cu acelasi toiag al mahnirii, sa cauti mangaierea si sa n-o afli defel. (...) Iubeste pe cei pacatosi, dar uraste pacatele lor, ca nu cumva vreodata si tu sa cazi in ispita, cum au cazut ei.
Adu-ti aminte ca si tu pamantean esti, si fa bine tuturor. Nu certa pe cei ce trebuinta au de rugaciune si de cuvinte moi (blande), de mangaiere nu-i lipsi pe ei, ca nu cumva sa piara si sufletele lor sa fie cerute de la tine. Ci fa ca medicii, care vindeca racelile cu caldura si fierbintelile cu leacuri reci.
(Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevointa, Editura Bunavestire, Bacau, 1997)
Se afișează postările cu eticheta răbdare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta răbdare. Afișați toate postările
Tipuri ale smereniei
“Alta este smerenia mâhnită a celor ce plâng şi alta, mustrarea conştiinţei vecină cu deznădejdea a celor ce păcătuiesc încă; şi alta, fericita bogăţie a smereniei ce se iveşte în cei desăvârşiţi prin lucrarea lui Dumnezeu. Să nu ne grăbim să o aflăm pe cea de a treia prin cuvinte. Căci în zadar vom alerga. Iar semnul celei de a doua este răbdarea desăvârşită a defăimării. Căci deprinderea rea de mai înainte chinuieşte de multe ori şi pe cel ce plânge. Şi nu e de mirare”. (Sf. Ioan Scărarul, Scara, cuv.5, cap.9, în Fil.rom., vol.IX, p.150,151)De iubire nu e capabilă decît persoana fată de altă persoană
13) Să luăm aminte la noi înşine, ca nu cumva, spunînd că umblăm pe calea strîmtă şi plină de necazuri, să ne rătăcim ţinînd pe cealaltă lată şi largă (Mt. 7, 13—14)[1]. Calea strîmtă ţi-o va pricinui întristarea pîntecelui, starea de toată noaptea în picioare, apa cu măsură, puţinătatea pîinii, băutura curăţitoare a necinstirii, batjocurile, luările în rîs, tăierea voilor proprii, răbdarea certărilor, primirea în tăcere a dispreţuirii, silnicia înjurăturilor, răbdarea neclintită a nedreptăţirii, suportarea bîrfirilor fără supărare, răbdarea fără mînie a neluării în seamă, primirea ocărilor cu smerenie. Fericiţi sînt cei ce umblă pe calea amintită, că a lor este împărăţia cerurilor[2].
[1] «Căi, a numit Scriptura virtuţile. Dar cea mai mare dintre toate virtuţile e iubirea. De aceea zice Apostolul: «Şi vă arăt eu vouă o cale mai presus de orice altă cale» (I Cor. 12, 21). Aceasta convinge să se dispreţuiască toate cele stricăcioase (luate în ele înseşi) şi nu pune pe cele vremelnice mai presus de cele veşnice». Căci numai Persoana veşnică a lui Dumnezeu ne poate iubi veşnic şi ne poate susţine veşnic în viaţă, satisfăcînd setea noastră de iubire nesfîrşită. Căci iubirea se cere după nesfîrşire şi de iubire nu e capabilă decît persoana faţă de altă persoană. Prin aceasta arată că persoanele sînt pentru eternitate.
[2] Calea lată şi largă e cea a iubirii de sine şi a căutării plăcerii proprii. Căci iubirea de sine nu e strîmtorată de luarea în considerare a altuia. Iar «necazurile şi primejdiile omoară dulcea împătimire, iar odihna o hrăneşte şi o creşte. De aceea, fericiţi sînt cei ce umblă pe calea cea plină de necazuri». Ei se strîmtorează pe ei înşişi pentru alţii şi în primul rînd pentru Dumnezeu, din iubirea faţă de El şi de ei, dobîndind în schimb iubirea lor.
CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».
Robul stomacului face planuri cu ce mâncări va tine praznicul
2) Lăcomia stomacului este făţărnicia pântecelui. Săturat, strigă că e lipsit; şi ghiftuit şi plesnit de sătul, ţipă că îi e foame. Lăcomia pântecelui e bucătar iscusit, născocind tot felul de mâncări gustoase. Astupându-se un canal, se deschide altul. închizându-l pe acesta, se rabde. Căci răbdarea, îndelunga-răbdare şi iubirea mulţumeşte pentru osteneli şi greutăţi. Iar trândăvia şi nepăsarea şi pofta de tihnă caută locul unde sunt slăvite. Din multa slavă însă slăbesc simţurile. Şi în chip necesar sunt luate în robia patimilor şi pierd înfrânarea ascunsă, prin împrăştiere şi săturare».
4) Se bucură iudeul de sâmbătă şi de sărbătoare şi monahul lacom, de sâmbătă şi de duminică. Se gândeşte cu mult timp înainte de Paşti şi pregăteşte mâncările cu zile înainte. Robul stomacului face planuri cu ce mâncări va ţine praznicul*, pe când robul lui Dumnezeu, cu ce daruri duhovniceşti se va îmbogăţi.
Sosind un străin, lacomul se porneşte spre agapă din lăcomia pîntecelui şi dezlegarea pentru sine o socoteşte drept mîngîierea fratelui**. Se gîndeşte să dezlege la vin pentru venirea unor oaspeţi şi, socotind că ascunde virtutea, se face robul patimii***. (Cuvântul 14 - Despre pântecele atotlăudat şi tiran)
CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».
__________
* «Nu cu băuturi de vin trebuie prăznuite sărbătorile, ci cu în înnoirea minţii şi cu curăţia sufletului. Dar cel lacom de bucate şi băutorul de vin mai mult mânie pe întâistătătorul sărbătorii», sau pe Hristos, sau pe sfântul prăznuit
** «Se întâmplă uneori că cel ce împlineşte porunca slujeşte patimii şi nimiceşte fapta bună prin gânduri viclene». Alto .- «Dumnezeu judecă faptele după gânduri. Căci se zice : «Să-ţi dea Dumnezeu după inima ta» (Ps. 19, 5).
*** «Se face bătaia de joc a dracilor cel ce se ia după părerea sa şi voieşte să legiuiască de la sine împotriva celor poruncite»
Să nu ieşim din luptă când cădem
12) Să nu te turburi de cazi în fiecare zi, nici să ieşi din luptă. Ci stai bărbăteşte şi, cu siguranţă, îngerul care te păzeşte va preţui răbdarea ta. Rana ta este uşor de tămăduit cât este încă proaspătă şi caldă. Dar cele învechite, neîngrijite şi învârtoşate, sunt greu de vindecat şi au nevoie de multă osteneală, de fier, de brici şi de focul ce le însoţeşte pentru vindecare.
(Cuvântul 5 - Despre pocăinţa cea făcută cu grijă şi deplin arătată, în care se vorbeşte şi despre viaţa sfinţilor osîndiţi şi despre închisoare)
(Cuvântul 5 - Despre pocăinţa cea făcută cu grijă şi deplin arătată, în care se vorbeşte şi despre viaţa sfinţilor osîndiţi şi despre închisoare)
CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».
Fără antrenamente, nimeni nu pătrunde în Împărăţia Cerurilor
B-l. Nimeni nu poate intra în viaţa (cea întru Hristos), zice Domnul, decât prin multe încercări (ispite), printr-un lung şir de exerciţii (nevoinţe), prin (răbdarea) multor ocări şi insulte. Numai astfel strunită, firea (omenească) poate intra în Împărăţia cerurilor. Fără antrenamente (stăruitoare), nimeni nu pătrunde într-aceasta. De pildă, meseriaşul ia un material foarte dur, îl vâră în foc, apoi îl scoate de acolo şi-l bate cu barosul, şi iarăşi îl pune în foc până ce devine mlădios şi abia după aceea îl transformă într-un vas preţios, folositor stăpânului său. La fel se procedează şi cu ceara. La frig ea este foarte tare; dar cum este încălzită la foc, începe să se-nmoaie şi devine maleabilă, luând întocmai chipul pecetei (sau obiectului dorit). (Sf. Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 1)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)