Mai înainte de a te călca necazurile, roagă-te lui Dumnezeu

Când vine ispita asupra celui nedrept, el n-are nădejde ca să cheme pe Dumnezeu să-l mântuiască, fiindcă în vremea odihnei (în vreme de neispitire) el s-a îndepărtat de la dumnezeiasca voință.

Mai înainte de a începe să bați război, caută-ți alianțe, și mai înainte de a te îmbolnăvi, caută-ți leacul.
Mai înainte de a te călca necazurile, roagă-te lui Dumnezeu și în vremea necazului Îl vei afla pe Dânsul și El te va auzi; 

înainte de poticnire, cheamă-L și te roagă; 

și înainte de rugăciune, pregătește-ți făgăduințele, ca pe niște merinde. 

Arca lui Noe pregătită a fost în timp de pace și cu o sută de ani înainte cresta lemnul pentru ea. 

Dar în vremea urgiei cei răi au pierit, iar cel drept acoperit a fost.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 51)

Diferite legături cu Dumnezeu

11. Harul, care poartă de grijă de vieţile noastre, poartă de grijă ca, 

• în inima celor care în libertatea purtării lor, prin voinţa lor bună şi râvna lor, s-au învrednicit să se facă fii ai lui Dumnezeu, să pună mişcări care-i fac să I se adreseze ca unui Tată al lor;
• în cei care în lucrarea lor sunt robi, pune mişcări în inima lor care-i fac să I se adreseze ca unui Stăpân;
• iar în cei care în feluritele lor lucrări sunt străini de El, pune prin măreţia Lui mişcări care-i fac să I se adreseze ca unui Judecător.

Vezi, aşadar, cum însăşi Evanghelia mântuirii rânduieşte aceste trei feluri de legături cu Dumnezeu: aici e numit Tată, acolo Stăpân al casei, iar altundeva Împărat şi Judecător.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici II, Întâia sută a capitolelor despre cunoaştere)

"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

De iubire nu e capabilă decît persoana fată de altă persoană

13) Să luăm aminte la noi înşine, ca nu cumva, spunînd că umblăm pe calea strîmtă şi plină de ne­cazuri, să ne rătăcim ţinînd pe cealaltă lată şi largă (Mt. 7, 13—14)[1]. Calea strîmtă ţi-o va pricinui întris­tarea pîntecelui, starea de toată noaptea în picioare, apa cu măsură, puţinătatea pîinii, băutura curăţitoare a necinstirii, batjocurile, luările în rîs, tăierea voilor proprii, răbdarea certărilor, primirea în tăcere a dis­preţuirii, silnicia înjurăturilor, răbdarea neclintită a nedreptăţirii, suportarea bîrfirilor fără supărare, răb­darea fără mînie a neluării în seamă, primirea ocări­lor cu smerenie. Fericiţi sînt cei ce umblă pe calea amintită, că a lor este împărăţia cerurilor[2]. (Cuvântul 2 - Despre despătimire)

---

[1] «Căi, a numit Scriptura virtuţile. Dar cea mai mare dintre toate virtuţile e iubirea. De aceea zice Apostolul: «Şi vă arăt eu vouă o cale mai presus de orice altă cale» (I Cor. 12, 21). Aceasta convinge să se dis­preţuiască toate cele stricăcioase (luate în ele înseşi) şi nu pune pe cele vremelnice mai presus de cele veşnice». Căci numai Persoana veşnică a lui Dumnezeu ne poate iubi veşnic şi ne poate susţine veşnic în viaţă, satisfăcînd setea noastră de iubire nesfîrşită. Căci iubirea se cere după nesfîrşire şi de iubire nu e capabilă decît persoana faţă de altă persoană. Prin aceasta arată că persoanele sînt pentru eternitate.

[2] Calea lată şi largă e cea a iubirii de sine şi a căutării plăcerii proprii. Căci iubirea de sine nu e strîmtorată de luarea în considerare a altuia. Iar «necazurile şi primejdiile omoară dulcea împătimire, iar odihna o hrăneşte şi o creşte. De aceea, fericiţi sînt cei ce umblă pe calea cea plină de necazuri». Ei se strîmtorează pe ei înşişi pentru alţii şi în primul rînd pentru Dumnezeu, din iubirea faţă de El şi de ei, dobîndind în schimb iubirea lor.

CARTEA DESPRE NEVOINŢE

A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».