Rugăciune

Câtă vreme simţi lâncezeală la rugăciune (akedie) şi slujbă, uşa vieţii nu s-a deschis încă întru tine. Leacul împotriva acestui întuneric se naşte din însăşi osteneala care însoţeşte rugăciunea. Când te lupţi şi stărui în ea, vei simţi numaidecât ajutorul care vine de la rugăciune, cu condiţia să nu fie înlăuntrul tău un motiv de îngrijorare care vine din afară sau pentru cineva. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Cuvântul 6 - Al aceluiaşi Mar Isaak, Despre semnele adevărate ale vieţii/mântuirii şi despre adevărata alipire de Dumnezeu care se iveşte în suflet)

E mai greu să te rogi decât să lucrezi ceva în afară

1) Şi aceasta este una din ramurile vorbăriei şi prima nepoată a ei, precum am spus mai înainte. Vorbesc de lâncezeala sufletească. De aceea i-am rânduit şi ei un loc în lanţul cel rău. Ea este lâncezeala sufletului, o moleşală a minţii în nevoinţă, o scârbă faţă de făgăduinţa călugărească, o pornire de a ferici pe mireni, o defăimare a lui Dumnezeu ca nemilos şi neiubitor de oameni, o plictiseală de citirea psalmilor. Ea e neputincioasă în rugăciune, dar e tare ca fierul în slujirea în cele materiale, neobosită în lucrul mâinilor şi iscusită în ascultare*. (Cuvântul 13 - Despre lenea sufletească)
______
* E mai greu să te rogi decât să lucrezi ceva în afară. De aceea, mereu se scuză cel ce amână rugăciunea, că e încă ocupat cu ceva.

CARTEA DESPRE NEVOINŢE

A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».