Leastvita: februarie 2012

Dumnezeu nu voieste pentru ea însăsi osteneala noastră, ci pentru dragostea fată de El

¤ singurătatea - împărăţia libertăţii, ale cărei sarcini sunt uşoare

Fii încrezător că Păzitorul tău este cu tine şi încredinţează-te cu dinadinsul întru înţelepciunea ta, că tu şi toată zidirea sunteţi sub Singurul Stăpân care cu o singură încuviinţare toate le mişcă, le clatină, le chiverniseşte şi le îmblânzeşte; şi că niciun împreună-slujitor nu poate vătăma pe vreunul dintre cei împreună-slujitori ai lui, fără hotărârea Celui ce poartă de grijă şi le cârmuieşte pe toate. Şi ridică-te îndată şi îndrăzneşte[...] Căci nici dracii, nici fiarele pierzătoare, nici oamenii stăpâniţi de răutate nu pot împlini voia lor pornită spre nimicire şi pierzanie, de nu îngăduie voia Celui ce le cârmuieşte pe toate şi le dă un anumit rol în lucrare. Că nu îngăduie libertăţii lor să vină la toată lucrarea. Pentru că dacă ar fi aşa, n-ar putea vieţui niciun trup. Nu lasă Domnul ca de zidirea Lui să se apropie puterea dracilor şi a oamenilor şi să-şi împlinească în ea voia lor.

De aceea, zi pururea sufletului tău: "Am Păzitor care mă păzeşte şi nu poate una din făpturi să se arate înaintea mea, decât dacă se dă poruncă de sus." [...]

Şi zi iarăşi: "Dacă ar fi voia Stăpânului meu să pună stăpânire cei răi pe făptura Lui, n-aş primi aceasta cu greutate, căci nu voiesc să zădărnicesc voia Lui." Şi aşa în încercările tale umple-te de bucurie ca unul ce ştii şi simţi deplin că voia Domnului te cârmuieşte şi te călăuzeşte pe tine. Drept aceea, sprijineşte-ţi inima ta pe încrederea în Domnul şi nu te teme nici de frica de noapte, nici de săgeata ce zboară ziua, "căci credinţa celui drept, zice, cea întru Dumnezeu, îmblânzeşte fiarele sălbatice ca pe nişte oi." (Evr. 11, 33)

Dar nu sunt drept, zice, ca să mă încred în Domnul. Însă tu ai ieşit cu adevărat, pentru lucrarea dreptăţii, în pustia aceasta plină de necazuri şi de aceea te-ai făcut ascultător voii lui Dumnezeu. Drept aceea, în deşert te osteneşti când suporţi aceste osteneli, dacă nu-I aduci Lui ca jertfă a dragostei necazul tău. Căci Dumnezeu nu voieşte pentru ea însăşi osteneala noastră. Această înţelegere o arată toţi cei ce iubesc pe Dumnezeu, necăjindu-se pe ei înşişi pentru dragostea faţă de El. Căci cei ce binevoiesc întru frica lui Dumnezeu să vieţuiască în Hristos Iisus, aleg necazul şi rabdă prigonirea. Şi El le dă puterea să cunoască vistieriile Lui cele ascunse.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 3 - Despre retragerea în pustie. Şi că nu trebuie să ne temem şi să avem frică, ci să ne sprijinim inima pe încrederea în Dumnezeu şi să îndrăznim cu credinţă neîndoielnică, ca unii ce avem sprijinitor şi păzitor pe Dumnezeu)

"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..."
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

Fără cercarea lucrurilor, întelepciunea nu stie să vorbească adevărul, pentru că nu-l cunoaste pe acesta

Altul este cuvântul faptei şi altul este cuvântul cel frumos.

Şi fără cercarea lucrurilor, înţelepciunea nu ştie să-şi împodobească cuvintele ei şi să vorbească adevărul, pentru că nu-l cunoaşte pe acesta. Nici nu poate să descopere cineva virtutea, dacă nu a făcut niciodată experienţa ei. Cuvântul din faptă este o vistierie a nădejdii, iar înţelepciunea nefăptuitoare este un depozit al ruşinii.

Precum un artist zugrăveşte apa pe pereţi dar nu-şi poate alina setea cu apa aceea, şi precum un om vede visuri frumoase, aşa face şi cuvântul nefăptuitor. Cel ce grăieşte din cercarea lucrului său despre virtute, împărtăşeşte din ea şi celui care ascultă, precum împărtăşeşte cineva din banii câştigaţi de el.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 1 - Despre lepădare şi despre vieţuire călugărească)

Unirea duhovnicească este o amintire nepecetluită care arde în inimă cu un dor înfocat

Vrei să ai părtăşie (comuniune) cu Dumnezeu în mintea ta, în dobândirea acelei simţiri a plăcerii care nu e robită de simţuri? Urmăreşte milostenia, care, când se va afla înlăuntrul tău, ia în tine chipul acelei Sfinte Frumuseţi cu care te-ai făcut asemenea. Însuşirea cea mai cuprinzătoare a milosteniei sădeşte în suflet, fără mijlocirea unui oarecare timp, pe lângă unire întru slavă şi strălucire, împărtăşirea de dumnezeire.

Unirea duhovnicească este o amintire nepecetluită care arde în inimă cu un dor înfocat, luându-şi puterea legăturii din stăruirea pe lângă porunci, nu prin reaua lor întrebuinţare, nici în chip natural. Căci în ele îşi află hrana de viaţă dătătoare pentru întărirea vederii sufleteşti. Prin aceasta vine inima la răpire, ca să-şi închidă îndoitele simţuri: cele trupeşti şi cele sufleteşti.

Nu este altă cărare spre dragostea cea duhovnicească, care zugrăveşte chipul nevăzut, decât aceea care începe cu mila, precum a zis Domnul nostru. Ea duce spre Tatăl cel desăvârşit. Căci aşa a poruncit celor ce-L ascultă pe El, ca să o pună pe aceasta ca temelie.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 1 - Despre lepădare şi despre vieţuire călugărească)

Pune în călătoria ta drept temelie frica de Dumnezeu si în putine zile te vei reaseza la poarta Împărătiei

Chiar dacă mintea nu poate să ... înţeleagă toate vistieriile din adâncul Scripturilor, ... îi va ajunge ei şi numai o cercetare făcută cu dor, pentru a lega gândurile ei cu putere în singurul gând al minunării, ca să le împiedice să nu alerge spre firea trupului...

Căci inima e delicată şi nu poate răbda răutăţile ce-i vin de la cei din afară şi de la războaiele dinlăuntru.

Şi ştiţi că gândul rău apasă greu.

Şi dacă inima nu se ocupă cu cunoştinţa [înţelesurilor dumnezeieşti ale Scripturilor], nu poate răbda tulburarea pornirii trupului [...]

Lucrul de ruşine şi frica atrag cugetarea. Şi precum primirea lucrului de ruşine şi frica se fac minţii, pe măsura lor, pricină de rătăcire neîncetată, ... tot aşa stăpânirea de sine creşte pe măsura depărtării fricii din suflet.

*Stăpânirea de sine creşte pe măsura contrabalansării fricii de lume cu frica de Dumnezeu.

Înţelepţeşte-te şi pune în călătoria ta drept temelie frica de Dumnezeu, şi în puţine zile te vei reaşeza la poarta Împărăţiei, fără ocoliri în drumul tău.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 1 - Despre lepădare şi despre vieţuire călugărească)