Nu certa pe cei ce trebuinta au de rugaciune

Miluieste pe cei saraci, ca printr-insii sa dobandesti si tu mila. Fereste-te de cei galcevitori, ca sa nu fii silit sa iesi din linistea ta. Rabda fara ingretosare mirosul cel greu al bolnavilor si mai cu seama al saracilor, ca doar si tu tot cu trup esti imbracat. Sa nu infrunti pe cei cu inima mahnita, ca nu cumva, batut fiind cu acelasi toiag al mahnirii, sa cauti mangaierea si sa n-o afli defel. (...) Iubeste pe cei pacatosi, dar uraste pacatele lor, ca nu cumva vreodata si tu sa cazi in ispita, cum au cazut ei.
Adu-ti aminte ca si tu pamantean esti, si fa bine tuturor. Nu certa pe cei ce trebuinta au de rugaciune si de cuvinte moi (blande), de mangaiere nu-i lipsi pe ei, ca nu cumva sa piara si sufletele lor sa fie cerute de la tine. Ci fa ca medicii, care vindeca racelile cu caldura si fierbintelile cu leacuri reci.
(Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevointa, Editura Bunavestire, Bacau, 1997)

Mai înainte de a te călca necazurile, roagă-te lui Dumnezeu

Când vine ispita asupra celui nedrept, el n-are nădejde ca să cheme pe Dumnezeu să-l mântuiască, fiindcă în vremea odihnei (în vreme de neispitire) el s-a îndepărtat de la dumnezeiasca voință.

Mai înainte de a începe să bați război, caută-ți alianțe, și mai înainte de a te îmbolnăvi, caută-ți leacul.
Mai înainte de a te călca necazurile, roagă-te lui Dumnezeu și în vremea necazului Îl vei afla pe Dânsul și El te va auzi; 

înainte de poticnire, cheamă-L și te roagă; 

și înainte de rugăciune, pregătește-ți făgăduințele, ca pe niște merinde. 

Arca lui Noe pregătită a fost în timp de pace și cu o sută de ani înainte cresta lemnul pentru ea. 

Dar în vremea urgiei cei răi au pierit, iar cel drept acoperit a fost.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 51)

Chipul sfielii se aseamănă cu smerenia dragostei

Nimic nu ne face să petrecem cu lumea şi cu cele din lume şi cu cei beţi de ea şi neaşezaţi, şi nimic nu ne îndepărtează în aşa măsură de comorile înţelepciunii şi de cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu, cum o fac râsul cu vorbărie şi neluarea în seamă cea cu îndrăznire; şi aceasta este meşteşugul dracului curviei. Şi de vreme ce am pus la încercare înţelepciunea ta, o, preaiubite, cu dragoste mă rog ţie să te păzeşti de ispita vrăjmaşului, ca nu cumva, glumind cu vorbe, să-ţi răcească sufletul din dragostea lui Hristos, care a băut fiere pentru tine pe lemnul crucii, şi în locul dulceţii acelei cugetări, în locul îndrăznelii către Dumnezeu, să ţi-l umple cu mulţime de năluci, chiar şi când eşti treaz. [...] Sileşte-te aşadar să urmezi smereniei lui Hristos, ca mai mult să se aprindă focul, aruncat de Dânsul întru tine, care scoate din rădăcină toate mişcările lumii, că ele ucid omul cel nou şi pângăresc curţile Domnului celui Sfânt şi Atotputernic. Căci îndrăznesc să spun după Sf. Pavel: "Biserică a Lui suntem". Să curăţim deci Biserica Sa, precum şi El este curat şi a binevoit a se sălăşlui întru dânsa. Şi s-o sfinţim, precum sfânt este şi El. Şi s-o împodobim cu toate faptele cele bune şi de cinste. Şi s-o tămâiem cu tămâia încetării dorinţei prin rugăciunea curată din inimă (a inimii) pe care n-o poate face părtaşul mişcărilor celor dese ale lumii. Şi astfel sufletul va fi umbrit de norul slavei lui Dumnezeu şi lumina măririi Lui va străluci înlăuntrul inimii. Şi se vor umple de Har şi de fericire toţi locuitorii cortului lui Dumnezeu. Iar cei neruşinaţi şi neobrăzaţi vor fi lipsiţi de flacăra Duhului Sfânt.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 2 - Pentru lepădarea de lume şi despre înfrânarea de la vorbirea cu oamenii)

"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

Împotriva nerăbdării

A-1. Cei care îşi fac locuinţa inimii pe nisip şi, pe terenul stâncos al inimii lor învârtoşate primesc cuvântul, aceia nu au în ei înşişi adevărata temelie, nici nu pot îndura ispitele în necazurile pricinuite de diavol, în schimb suportă cu nerăbdare toate necazurile ce se abat asupra lor. Ei nu pot face faţă atacurilor şi ispitelor pe care relele duhuri le pornesc asupra lor când caută împărăţia (lui Dumnezeu). Se întâmplă aşa pentru că deliberează zicându-şi fiecare în sinea lui: dacă nu primesc îndată harul Duhului, îmi văd de treabă, căci îmi este cu neputinţă să rezist şi nici nu mai pot să stărui multă vreme. Când o să-L primesc, atunci rămân (pe această cale). Unul ca acesta nu va putea duce povara necazurilor, fiindcă nu s-a pregatit pentru astfel de situaţii.
*notă: Aici (ca şi în alte locuri) Sfântul Macarie precizează că Dumnezeu nu-i dator să dea harul perceput cu simţurile la un anume moment.

(Sf. Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 11)

Sf. Macarie Egipteanul

Orice suflet care iubeşte pe Dumnezeu este împresurat de demonii cei răi

C-2. Este adevărat că orice suflet care iubeşte pe Dumnezeu este împresurat de demonii cei răi care luptă împotriva lui, nelăsându-l să înainteze spre Hristos Cel viu. I se întâmplă sufletului aceasta cu voia şi îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci este supus ispitelor spre a se verifica dacă acesta iubeşte cu adevărat pe Domnul, dacă rămâne statornic în hotărâre, fără a ţine seama de grelele osteneli; dacă nu cumva din trândavie acest suflet Îl va tăgădui (pe Domul) prin aceea că refuză osteneala cerută de cale şi în chipul acesta fuge de războiul împotriva duhurilor răutăţii. Şi încercarea aceasta este îngăduită, şi după ce a stăruit (în calea mântuirii) ani îndelungaţi, timp în care s-au abătut asupra lui ispitele cele de la duhul răutăţii, ca astfel să se constate dacă (în sfârşit) se hotărăşte pentru Domnul, sau dacă, dimpotrivă, sufletul, din pricina delăsării lui, nu s-a învrednicit de niciun ajutor.
(Sf. Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 2)

Sf. Macarie Egipteanul

Împrejurările exterioare se schimbă odată cu lucrarea inimii

65. Fii paşnic şi smerit, ca să-i găseşti pe toţi prieteni. Împrejurările exterioare se schimbă odată cu lucrarea inimii, după cum e îndreptată spre bine sau spre ispite. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Cuvântul 1 - Scrisoare [către Mar Ishozeka] despre felurite lucruri privitoare la vieţuirea în liniştire [isihie])

"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

Fără antrenamente, nimeni nu pătrunde în Împărăţia Cerurilor

B-l. Nimeni nu poate intra în viaţa (cea întru Hristos), zice Domnul, decât prin multe încercări (ispite), printr-un lung şir de exerciţii (nevoinţe), prin (răbdarea) multor ocări şi insulte. Numai astfel strunită, firea (omenească) poate in­tra în Împărăţia cerurilor. Fără antrenamente (stăruitoare), nimeni nu pătrunde într-aceasta. De pildă, meseriaşul ia un material foarte dur, îl vâră în foc, apoi îl scoate de acolo şi-l bate cu barosul, şi iarăşi îl pune în foc până ce devine mlă­dios şi abia după aceea îl transformă într-un vas preţios, folositor stăpânului său. La fel se procedează şi cu ceara. La frig ea este foarte tare; dar cum este încălzită la foc, începe să se-nmoaie şi devine maleabilă, luând întocmai chipul pecetei (sau obiectului dorit). (Sf. Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 1)

Sf. Macarie Egipteanul