Din acestea se iveşte libertatea omului adevărat

Temelia tuturor bunătăţilor şi eliberarea sufletu­lui din robia vrăjmaşului şi calea ce duce spre lumină şi spre viaţă, e alcătuită din aceste două lucruri: să te aduni pe tine într-un loc şi să posteşti pururea, adică să te supui pe tine cu înţelepciune şi cuminţenie înfrînării pîntecelui, într-o şedere nemişcată şi într-o medi­taţie şi cugetare neîncetată la Dumnezeu (146). 

De aci ur­mează supunerea simţurilor. 

Din ea, trezvia minţii. 

Prin aceasta se îmblînzesc fiarele sălbatice ce se mişcă în trup. 

Aceasta aduce blîndeţea gîndurilor. 

Din acea­sta se nasc mişcările luminoase ale cugetării. 

De aci vine străduinţa spre faptele iubirii. 

Aceasta pricinuieşte înţelegerile înalte şi subţiri. 

Din acestea se pornesc lacrimile nemăsurate, cele ce se arată în tot locul, şi aducerea aminte de moarte. Acestea aduc neprihănirea curată, ce se înfrînează cu desăvîrşire de la orice nălucire care ispiteşte cugetarea.

Din aceasta vine ve­derea pătrunzătoare şi ascuţită chiar şi a celor de de­parte. 

De aci, înţelesurile tainelor mai adînci, pe care le descoperă mintea în cuprinsul cuvintelor dumneze­ieşti şi mişcările mai dinăuntru ce se ivesc în suflet, şi darul de a deosebi puterile duhovniceşti, de puterile sfinte şi vederile adevărate, de nălucirile deşarte. 

Apoi, frica de căile şi de cărările din oceanul minţii (147); adică frica ce taie nepăsarea şi trîndăvia. 

După ea se iveşte flacăra rîvnei ce calcă peste orice primejdie şi trece peste orice frică. 

Apoi, căldura care dispreţuieşte toată pofta şi şterge din cugetare cele trecătoare, şi pricinuieşte uitarea, împreună cu altele (148). 

Şi ca să spun pe scurt, din acestea se iveşte libertatea omului adevărat şi bucuria sufletului şi învierea cea cu Hris­tos în împărăţia cerurilor (149). 

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Filocalia X - CUVÎNTUL XXVI - Despre postul neîncetat şi despre stăruirea într-un loc)

___________________

146. încă acest părinte ştia de şederea' nemişcată într-un scaun şi de cugetarea la Dumnezeu, sau de rugăciunea neîntreruptă.
147. Mintea sau cugetarea e un adevărat ocean mişcător, în care se pot deschide fel de fel de căi mai mari şi de cărări mai mici, unele ducînd la limanul dumnezeiesc, altele scufundînd în abis pe cel ce le alege. Omul care simte o adevărată frică în alegerea căii adevărate din cele nenumă­rate dovedeşte că e un om sporit duhovniceşte.
148. Deşi pofta e ea însăşi amestecată cu căldura, căldura superioară a rîvnei pentru Dumnezeu covîrşeşte căldura inferioară a poftei după cele trupeşti sau lumeşti.
149. Culmea la care se ajunge prin curăţia de patimi e libertatea su­fletului de lanţurile, de poverile lor, şi odată cu aceasta, învierea sau ri­dicarea peste toate legile şi puterile înrobitoare. Iar în ea e bucuria de­plină şi în veci neîntreruptă.

Pune în călătoria ta drept temelie frica de Dumnezeu si în putine zile te vei reaseza la poarta Împărătiei

Chiar dacă mintea nu poate să ... înţeleagă toate vistieriile din adâncul Scripturilor, ... îi va ajunge ei şi numai o cercetare făcută cu dor, pentru a lega gândurile ei cu putere în singurul gând al minunării, ca să le împiedice să nu alerge spre firea trupului...

Căci inima e delicată şi nu poate răbda răutăţile ce-i vin de la cei din afară şi de la războaiele dinlăuntru.

Şi ştiţi că gândul rău apasă greu.

Şi dacă inima nu se ocupă cu cunoştinţa [înţelesurilor dumnezeieşti ale Scripturilor], nu poate răbda tulburarea pornirii trupului [...]

Lucrul de ruşine şi frica atrag cugetarea. Şi precum primirea lucrului de ruşine şi frica se fac minţii, pe măsura lor, pricină de rătăcire neîncetată, ... tot aşa stăpânirea de sine creşte pe măsura depărtării fricii din suflet.

*Stăpânirea de sine creşte pe măsura contrabalansării fricii de lume cu frica de Dumnezeu.

Înţelepţeşte-te şi pune în călătoria ta drept temelie frica de Dumnezeu, şi în puţine zile te vei reaşeza la poarta Împărăţiei, fără ocoliri în drumul tău.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 1 - Despre lepădare şi despre vieţuire călugărească)

"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)