Două semne adevărate după care vei putea simti lumina sufletului tău

1. Iată, frate, cele două semne adevărate după care vei putea simţi lumina sufletului tău atunci când Dumnezeu te va învrednici să te faci lumină înlăuntru. Ele vor fi de ajuns ca să-ţi facă cunoscut adevărul care a început să strălucească în sufletul tău.
2. Când prin harul şi mila Domnului nostru Iisus Hristos începe să strălucească în tine luminarea gândirii de care au vorbit Părinţii, îţi vor întări acest lucru două semne. Când nu le vei găsi în tine, cunoaşte că eşti încă foarte departe de luminare, chiar dacă ţi se pare că vieţuieşti bine.
3. Unul din semne este următorul: Când această lumină ascunsă străluceşte deja în sufletul tău, iată ce se va întâmpla: ori de câte ori vei lăsa citirea [Scripturii] sau rugăciunea, gândirea ta va fi prinsă de unele versete sau de conţinutul lor, va medita asupra lor şi va cerceta spontan înţelesul lor duhovnicesc; va fi atât de legată de ele, încât nu se va mai depărta de ele şi niciun lucru creat n-o va putea împrăştia. Chiar dacă nu te vei îngriji mult şi nu vei dori aceasta, lucrul se va întâmpla gândirii în mod spontan, dacă nu cu totul sau pe deplin, atunci măcar în parte.
4. Al doilea semn, la fel de precis ca primul, e acesta: când sufletul lasă întunericul şi se face lumină înlăuntru, atunci singuraticului i se dau îngenunchieri îndelungate. Iar zăbovirea în acestea va fi atât de desfătată, încât din pricina desfătării poate rămâne îngenunchiat la pământ trei zile fără să simtă oboseală; el nu mai vrea să se ridice în picioare, şi ori de câte ori îşi ridică capul să se scoale în picioare, din pricina acelei îndelungate desfătări din inima sa, cade iar cu faţa la pământ. Rugăciunea devine pentru el atunci un lucru mic, fiindcă în clipa în care aceasta a trecut în inima lui, el simte ajutorul [lui Dumnezeu] în toată fiinţa lui şi desfătarea devine atât de intensă, încât limba i se opreşte şi inima lui tace. O dulce liniştire cuprinde inima şi mădularele lui, în aşa fel încât am putea spune că nici măcar Împărăţia cerurilor nu se mai compară pentru el cu liniştirea rugăciunii atunci când zace prăvălit cu faţa la pământ în liniştire zi şi noapte. Şi pe cât va intra cineva în luminarea gândirii, pe atât se învredniceşte de desfătare în îngenunchierile sale.
5. Scriu toate acestea, frate, pentru cei ce stăruie necontenit în liniştire, nu pentru cei cărora aceste lucruri dumnezeuieşti, săvârşite între Dumnezeu şi sfinţi, într-o taină negrăită, le par vrednice de râs.
6. Dar la ce bun să mai vorbesc, frate, despre lucruri despre care nu se poate vorbi pentru că sunt negrăite? Dedică-te ostenelii rugăciunii şi vei găsi ceea ce nu poţi auzi de la nimeni altul.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Cuvântul 6 - Despre semnele adevărate ale vieţii/mântuirii şi despre adevărata alipire de Dumnezeu care se iveşte în suflet)

"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)