Împrejurările exterioare se schimbă odată cu lucrarea inimii


65. Fii paşnic şi smerit, ca să-i găseşti pe toţi prieteni. Împrejurările exterioare se schimbă odată cu lucrarea inimii, după cum e îndreptată spre bine sau spre ispite. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Cuvântul 1 - Scrisoare [către Mar Ishozeka] despre felurite lucruri privitoare la vieţuirea în liniştire [isihie])
"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

Cel ce caută cu zel să îndrepte pe alţii nu se va învrednici niciodată de pacea duhovnicească


66. Nu fi mustrătorul, nici îndreptătorul greşelilor cuiva. Nu fi zelos cu un zel rău care agită sufletul tău; cel plin de un asemenea zel şi a cărui gândire e necontenit agitată pentru alţii, nu se va învrednici niciodată de pacea duhovnicească în care se mişcă înţelegeri privitoare la bunătatea lui Dumnezeu faţă de ambele lumi [văzută şi nevăzută]. Un astfel de zel intră în cineva prin împrăştierea gândirii, căreia i s-a îngăduit să hoinărească uitându-se la faptele altora ca o corabie fără cârmaci. Cel ce se împrăştie astfel şi face pe zelosul cu faptele rele ale fraţilor nu poate ajunge mort pentru lume. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Cuvântul 1 - Scrisoare [către Mar Ishozeka] despre felurite lucruri privitoare la vieţuirea în liniştire [isihie])
"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

Să nu ieşim din luptă când cădem

12) Să nu te turburi de cazi în fiecare zi, nici să ieşi din luptă. Ci stai bărbăteşte şi, cu siguranţă, îngerul care te păzeşte va preţui răbdarea ta. Rana ta este uşor de tămăduit cât este încă proaspătă şi caldă. Dar cele învechite, neîngrijite şi învârtoşate, sunt greu de vindecat şi au nevoie de multă osteneală, de fier, de brici şi de focul ce le însoţeşte pentru vindecare.
(Cuvântul 5 - Despre pocăinţa cea făcută cu grijă şi deplin arătată, în care se vorbeşte şi despre viaţa sfinţilor osîndiţi şi despre închisoare)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Cu aripile ascultării şi ale înstrăinării urcă la cer sufletul cuvios

1) Cuvântul nostru înaintând cu bună rânduială, a ajuns la luptătorii şi atleţii lui Hristos. Cu adevărat oricărui rod îi premerge floarea şi oricărei ascultări, înstrăinarea, fie a trupului, fie a sufletului. Căci cu aceste două virtuţi, ca şi cu două aripi de aur, urcă la cer fără preget sufletul cuvios. Poate despre el a cântat un oarecare purtător de Duh: «Cine îmi va da aripi ca unei porumbiţe şi voi zbura prin smerenie?» (Ps. 54, 6). (Cuvântul 4 - Despre fericita şi pururea pomenita ascultare)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Înstrăinarea este adânc de tăcere

Înstrăinarea este părăsirea fără întoarcere a tuturor celor din locul de obârşie, care lucrează în noi împotriva ţintei evlaviei noastre. Înstrăinarea este purtare necutezătoare, înţelepciune necunoscută, pricepere nearătată, viaţă ascunsă, ţintă nevăzută, gând nedescoperit, dorire a puţinătăţii, poftire a strâmtorării, pricină a dorului de Dumnezeu, mulţimea dragostei, respingerea slavei deşarte, adânc de tăcere. (Cuvântul 3, Despre înstrăinare)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Începutul întregii vieţi în Dumnezeu e să ai o credinţă tare


1. Începutul întregii vieţi în Dumnezeu, fratele meu, e să ai o credinţă tare pe drumul vieţuirii tale, ca să poţi suge toată dulceaţa pe care a pus-o Duhul în cărţile sfinte. Nu vorbesc despre credinţa cu care-l mărturiseşti pe Dumnezeu, ci aş vrea să te întăresc printr-o credinţă neîndoielnică doar în nădejdea lucrurilor bune aşezate pe această cale, lucruri care ne-au fost predate de cărţile sfinte şi pe care nevoitorii le-au atins şi le ating şi astăzi. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Cuvântul 1 - Scrisoare [către Mar Ishozeka] despre felurite lucruri privitoare la vieţuirea în liniştire [isihie])
"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

Fără antrenamente, nimeni nu pătrunde în Împărăţia Cerurilor

B-l. Nimeni nu poate intra în viaţa (cea întru Hristos), zice Domnul, decât prin multe încercări (ispite), printr-un lung şir de exerciţii (nevoinţe), prin (răbdarea) multor ocări şi insulte. Numai astfel strunită, firea (omenească) poate in­tra în Împărăţia cerurilor. Fără antrenamente (stăruitoare), nimeni nu pătrunde într-aceasta. De pildă, meseriaşul ia un material foarte dur, îl vâră în foc, apoi îl scoate de acolo şi-l bate cu barosul, şi iarăşi îl pune în foc până ce devine mlă­dios şi abia după aceea îl transformă într-un vas preţios, folositor stăpânului său. La fel se procedează şi cu ceara. La frig ea este foarte tare; dar cum este încălzită la foc, începe să se-nmoaie şi devine maleabilă, luând întocmai chipul pecetei (sau obiectului dorit). (Sf. Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 1)
Sf. Macarie Egipteanul

Cel ce iubeşte cu adevărat pe Domnul, urmează lui Hristos privind pururea spre cer

1) Cel ce iubeşte cu adevărat pe Domnul, cel ce se străduieşte cu adevărat să ajungă la viaţa viitoare, cel ce are cu adevărat durere pentru greşelile lui, cel ce a dobândit cu adevărat aducerea aminte de osânda şi de judecata veşnică, cel ce a primit cu adevărat frica de moartea sa, nu va mai iubi, nu se va mai îngriji nici de bani, nici de averi, nici de părinţi, nici de slava vieţii, nici de prieteni, nici de fraţi, peste tot, de nimic pămîntesc, ci lepădând şi urând toată legătura, toată grija de acestea, ba încă înainte de acestea şi trupul său, urmează gol şi fără griji şi fără pregetare, lui Hristos, privind pururea spre cer şi aşteptând ajutorul de acolo, potrivit sfântului care a zis: «Lipitu-s-a su­fletul meu după Tine»- (Ps. 62, 8) şi altuia pururea pomenit, care a spus : -«Eu m-am ostenit să-Ţi urmez Ţie, şi ziua şi odihna omului n-am poftit, Doamne» (Ier. 17, 16). (Cuvântul 2, Despre despătimire)


CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Să aducem lui Hristos slăbiciunea şi neputinţa noastră sufletească, mărturisindu-le

16) Osteneală cu adevărat, osteneală şi amărăciune multă şi anevoie de răbdat ni se cere mai ales nouă celor fără de grijă, până ce ne vom face mintea, acest câine iubitor de măcelării şi lacom de mâncare, iubitoare de curăţie şi de supraveghere prin simplitate, blândeţe adâncă şi sârguinţă. 
Dar să îndrăznim noi cei împătimiţi şi neputincioşi şi să aducem lui Hristos, cu credinţă neîndoielnică, slăbiciunea şi neputinţa noastră sufletească, mărturisindu-le. Şi negreşit vom primi ajutorul Lui mai presus de vrednicia noastră dacă ne vom pogorî neîncetat în adâncul smeritei cugetări. (Cuvântul 1, Despre lepădarea de viaţa deşartă şi despre retragere)



CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Cei ce au pornit să se suie la cer cu trupul au nevoie cu adevărat de silire şi de dureri neîncetate

14) Cei ce au pornit să se suie la cer cu trupul au nevoie cu adevărat de silire şi de dureri neîncetate. Mai ales la începutul lepădării lor, până ce trec de la năravul lor iubitor de plăceri şi de la inima neîndurerată, la iubirea de Dumnezeu şi la curăţie prin plânsul învederat. (Cuvântul 1, Despre lepădarea de viaţa deşartă şi despre retragere)




CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».